Protejat: Noul Zeeland

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Reclame

Explicații

De luni, 5 decembrie a.c., cei care doresc să obțină o părere sau o expertiză pe lucrările lor literare pot trimite documentul în format .doc, .docx, .odt, .rtf, .rtfd, .pages, .bean (exclus .pdf, întrucît notațiile în pdf se fac cu mare dificultate), pe adresa:

floriniaru@icloud.com

Trebuie spus că nu analizez și nu certific teatru, eseu, critică literară. Singurele genuri la care pot spune că mă pricep sînt proza și poezia.

Fiecare dintre solicitanți va primi acces personalizat și secret(cu parolă) pe acest site. Din momentul în care banii intră în cont, termenele sînt următoarele:
1. Pentru poezie, o săptămînă;
2. Pentru proză scurtă, două săptămîni;
3. Pentru roman, trei săptămîni.
Discuția cu autorii se face la fel, personalizat și secret.

Îmi rezerv dreptul de a refuza documentele care nu au diacritice, conțin elemente multimedia, au formate needitabile sau care nu au caracter literar. De asemenea, dacă numărul solicitărilor depășește cantitatea rezonabilă de text pe care o poate parcurge cineva cu seriozitate și profesionalism, voi propune autorilor alte termene.

Cum se face plata?
Pentru persoanele din țară, contul este deschis la Unicredit (contul va fi comunicat personal).
Pentru persoanele din străinătate, contul de PayPal, euro sau dolari (adresa va fi comunicată ulterior).

Pentru cei care nu au datele la care se referă această postare, ofer linkul pentru articolul anterior:
https://floriniaru.wordpress.com/2016/12/02/diagnostic-literar/

Diagnostic literar

cropped-img_12-10-13_49c8304c-b4ea-426c-8e99-c1a64e5e624f1.jpgÎn foarte scurt timp, voi deschide un sait de „diagnostic literar”.

Argument:
Sînt rugat de cel puțin o sută de ori pe an să citesc cîte un manuscris.
Poate că e frumos, altruist sau nobil, dar e cam mult. E contraproductiv. Îmi consumă timpul. Am făcut asta dezinteresat, dar s-a sfîrșit. De aceea, deschid o mică afacere corectă și echitabilă, pe principiul îmi dai, îți dau. Eu citesc manuscrisele, iar autorii mă plătesc pentru asta. Apoi ei primesc un răspuns profesionist și dezinteresat.

Acestea sînt tarifele:
Poezie: 100 de lei (max. 60 de poezii); 200 de lei (max. 120 de poezii). Ce depășește această cantitate nu mai citesc. Ce-i mult nu-i poezie.
Proză scurtă: 300 de lei
Roman: 500 de lei (pînă la 500 de pagini) și tot așa mai departe, proporțional cu numărul de pagini.

Ce primiți de banii ăștia:
Vă citesc opera. De la cap la coadă, indiferent de calitate. Vă spun la sfîrșit, argumentat, de ce e bună sau nu. Cam pe unde ați greșit și pe unde trebuie să reveniți. Ce nu înțelege cititorul. Ce nu merge pe piață. Ce e vechi și nouă toate. Într-un cuvînt, o pre-redactare, din care orice om cu capul pe umeri să înțeleagă ce șanse are sau ce mai are (dacă mai are) de făcut.

Ce nu primiți de banii ăștia:
Recomandări către edituri. Laude în presă sau on line. Recunoașterea valorii. Intervenții sau vorbe bune la criticii literari. Postări pe Facebook. Minciuni.
Nu primiți nimic nemeritat sau de care nu aveți nevoie. Și, mai ales, nu stăm la discuții, că de ce, că stai să vezi, ori că: „Te-am plătit, trebuie să mă lauzi.”

Bonus:
Tarifele nu se discută. Totuși, în cazul în care descopăr un talent ieșit din comun, sau o speranță certă, voi da bani înapoi, proporțional cu talentul. Pentru că talentul se (răs)plătește.
Iar autorii respectivi vor avea și vizibilitate on line, și recomandări. Pentru că merită.

P.S.: Înțelegerea nu implică, cu nici un chip, corectură, intervenții sau modificări de text. Toate astea fac obiectul unor meserii diferite: redactare și corectură.

Atenție! Nu citesc manuscrise sau documente deja publicate.

Și iar atenție! Acesta nu e un serviciu de „critică literară plătită”. E doar un răspuns profesionist pornind de la un manuscris inedit, prin care autorului să i se confirme sau infirme unele convingeri, să i se indice punctele bune sau slabe, să știe (eventual) ce mai are de făcut, dacă, într-adevăr, mai e ceva de făcut.

Tovarășa zilei

Am văzut moartea
cînd i-a astupat gura lui Mircea Nedelciu
cu mîna.
Cu mînă moartă.

Moartea
nu e frumoasă, urîtă, deșteaptă sau neîndurătoare.
N-are nici o putere.
Nu exprimă nimic.
Nu e romantică, pudică, visătoare.
Nu e nobilă, veselă.
Nu e de niciăieri, ea nici n-are treabă cu omul.

Însă are la ea garda de corp:
o mînă moartă
cu cinci degete.
Tocmai ciunga asta i-a băgat-o pe gît
încet, fără pauze.

Cînd Mircea Nedelciu a deschis gura,
am crezut că văd ieșindu-i din măruntaie
pumnul înmănușat.

Am vrut să spun
(ah, blestemată îngîmfare poetică):
mănușa de sticlă îi purta la degetul mic
sufletul voalat.
Dar nu e adevărat.
Mircea nu merită o balivernă poetică.
Mîna moartă a rămas înfiptă în gîtul lui
pînă l-a sufocat.

Îmblînzirea

— De ce nu vine? Unde te-ai dus, femeie? De ce nu răspunzi? – zice tare, ca să-şi probeze vocea subțirică și spartă, iar casa pustie îl îngînă. Lucruşoarele strălucesc, bibelourile bibilesc, lampadarele luminează a giorno, aşteptîndu-şi stăpîna. E casa perfectă. Casa dragostei şi-a aşteptării. Dar şi a geloziei turbate, trebuie să recunoască.

Cuprins de chiar această turbare, bărbatul se învîrte ca o fiară înjunghiată. Turbat şi înjunghiat – exact sentimentul care-l macină. Ah, dac-ar avea o putere – ba nu, las-o pe asta cu puterea, la ce-ţi trebuie să fii forţos şi neputincios, ah, dar dacă s-ar transforma într-o muscă, să zboare pe urmele ei, s-o descopere, să-i trîntească adevărul în faţă? Să-i spună dintr-o suflare: “Curvo!”, apoi să-i arunce în faţă… Oftează, ce, ce altceva poate arunca pe faţa ei o muscă decît un bîzîit? Nu, o muscă nu e chiar bine. “Ai să vezi tu, într-o zi!” – i-ar spune atunci zburătoarea, cu grai omenesc. Te pomeneşti că ticăloasan e-n stare să-l zdrobească din poigné cu pliciul. Dar de unde plici în cele mai intime momente? Și nerușinate! Se îneacă. Îl doare pînă în stomac. Iluzia extincţiei însă îi creează satisfacţii profunde, dulci-tămîioase şi leşinătoare, nițel cam infernale. Ceea ce nu-l împiedică s-o vizualizeze în cele mai lascive poziţii, practicînd cele mai deşucheate jocuri ale supunerii şi nesupunerii, îndrăznind ceea ce nici el, cu gîndul ori cu fapta, nu făptuiește în pat. Iar faptul că nu-şi poate imagina îl chinuieşte şi mai tare. Oare ce face, cum face şi, mai ales, cu cine? La ora asta!

Continuare în http://www.bookaholic.ro/imblinzirea.html