Două cuvinte

Prin fereastra deschisă se rostogolește pînă jos, în curte, strigătul furios al Anei:
— Puță mică, nu mai răcni la mine, ce te tot rățoiești, puță mică?
O secundă, pînă se stinge ecoul, și cearta se taie ca maioneza. Cuvintele râmîn înfipte în gîtul lui Paul. Năuc ca un boxer atins la ficat, primul lucru care-i trece prin cap e să se repeadă la fereastră. Se uită în jos, apoi în sus, apoi închide fereastra.
— Ce-ai spus? Ce-ai spus, nenorocito?!
Pe Ana o pufnește rîsul. Ia te uită. L-a făcut din două vorbe. Și rîde, rîde…
— Cum, mă? – se revoltă Paul. Ce tot spui tu acolo? Vorbește ca oamenii… Adică… adică… acum îmi spui? Îmi spui mie, mie, că… Acum te-ai găsit? Da’ de unde ai scos-o? Cum îndrăznești… – dar vocea lui scade în intensitate. (Voia să spună “curvo!”) E lovit unde-i greu voinicului.
Paul nu mai are chef de nici o ceartă. În zadar încearcă Ana să-l împace. Bărbatul mîrîie, rănit de moarte. Se culcă singur pe canapea și nu scoate nici un cuvînt. Adoarme greu, nu înainte de a se duce tiptil în baie, unde și-o măsoară, în fața oglinzii. “Ce prostie! Ce căcat! Ce proastă! Ce căcat! Plec. Mîine plec.” Dar somnul vine greu. Și coboară peste el o boare de depresie ușoară ca pînza de păianjen.

Urmare în http://www.bookaholic.ro/doua-cuvinte.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s