Ultimul singuratic

Sile a ajuns flăcău tomnatec pe neștiute. Mai întîi i-a căzut părul din creștet, apoi, în jurul ochilor a apărut celebra labă a gîștei, apoi toată fața i-a arătat ca o arătură de toamnă. Hainele au început să se lase pe tînjală. Aniversarea celor 55 de ani l-a prins singur cuc. S-a descălțat, a intrat în casă, și-a agățat fulgarinul în cuier, apoi pălăria și-a proptit-o exact în vîrf. Gesturile astea i-au devenit a doua natură, iar Sile știe că, de i le-ar lua cineva, ar muri în clipa următoare.

Împotriva singurătății lui s-au purtat războaie grele. Părinții îi aduceau săptămînă de săptămînă cîte-o năzgîmbă cu poalele gata suflecate, să-i arate pizda. De pizdă îi ardea lui? Apoi, mătușile… Proastele astea au purtat o corespondență acerbă pe tot cuprinsul patriei. Popa, altminteri om întreg la minte, mai că-și pierduse credința încercînd să-l căpătuiască. „Nu se face, mă, Sile. Ce-o să zică lumea. Ce-am vorbit noi? Intră în rîndul lumii, că te bate Dumnezeu.” În celălalt regim, secretarul de partid de la CAP, apoi primarul, apoi șeful de post… Toți, de parcă îi mușcase strechea. Nu mai rămăsese decît învățătorul, văduv neconsolat.

Sile privește în jur. Nici o cută, nici un fir de praf, în casa lui e o ordine de s-o măsori cu rigla. De ce s-ar fi legat la cap? Ridică mileul scrobit de pe televizor, apoi coboară în pivniță să-și aducă trăscăul. Bea cumpătat, mai ales la „Dansez pentru tine”. Și, discret, să nu-l vadă nimeni, lăcrimează pentru nefericirile umanității. În momentul tragic în care un dansator sărman sau o fetișcană orfană se încurcă în pași. Cum a fost fata aia, cu corp perfect, dar cu o cicatrice urîtă pe frunte. Cînd se întoarce, mai mai să-i scape clondirul. Masa e încărcată de sărbătoare: slăninuță cu ceapă, sarmale aburinde, mămăligă de aur, plăcinte poale-n brîu. Sile își bate palmele încîntat și se înduioșează mai tare. E zîna! În sfîrșit, a venit, draga de ea! Vine tot mai rar. Din bucătărie se aude glăsciorul cristalin. „Ce-ți mai dorește inima, iubitule?” N-apucă să deschidă gura, că posesoarea vocii apare în splendida-i nuditate! Are un corp perfect, pielea e toată din plastic roz și strălucitor, fără nici un defect, fără nici un rid! De la distanță ai zice că-i o fetiță. La gît, zgărdița neagră. În mîna stîngă, biciușca. Ah, la spate are, în sfîrșit, un pompon roșu, deasupra feselor, exact ca-n visele lui! Pomponul roșu e bașca.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s