Jos realitatea!

Printre poezii-furculițe, poezii-pocnitori, poezia-cetății –
poezia-supozitor alunecă mîngîietor de ușor!
În loc să îmbrățișezi, în loc să-ți desfaci picioarele larg
să intre carnea, cu toată plăcerea, să sudui, să fuți,
tu violezi cartea de bucate! Sta-ți-ar în gîți!
Limba ta-i un cui. Un mîner. Ba-i o toartă.
Nu mai contează ce spui, fă-o cu artă!
Creier de cerneală pe sugativa-mbîcsită.
Cine linge prospectul alunecos al erecției pe sine se scapă.
Tu-i mama ei de hîrtie boțită!
Țipetele grase – graffiti mînjite de rapsozi populari.
Țipete rotunjite cu sprayul pe mur!
Țipetele – pe înțelesul gras al poporului –
îți îndeasă manuscrise grase, ca pe mînă, în cur.
Cînd luna se schimonosește la mine
tăind din realitate omuleți de carton presat,
eu îmi șterg pressepapierul de sexul tău imprimat…
Poezia e o rețetă de slăbit. Arta e în slujba umanității.
Un vers e foarte folositor dacă se reproduce orbește!
Tot ce se poate scrie e deja vîndut, ambalat, ștampilat:
limbă de hîrtie, sex creponat, buci de carton gofrat
orgasm în celofan cu aromă de pește.

 Iar viața se spală pe mîini de tot ce citește.

 Jos realitatea / Căci s-a prostituat!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s