Băiatu’ lu’ mama

— Dragă, ești ori nebună, ori nesăbuită, ori proastă! E băiatu’ lu’ mama, nu te lega la cap! Nu-i bun, fugi cît mai ai timp!
Lena se uită înciudată la buna ei prietenă, Elena. Îi trecu fulgerător prin cap că ființa din fața ei (dispoziția i se schimbase atît de repede încît nici nu remarcă întorsătura gîndirii, de la iubita la ființa aceea) avea un interes. O cîntări de parcă acum ar fi văzut-o prima dată. Vorba ei, ori era interesată să-l ia pentru ea, ori invidioasă… Ori… O privi împreunîndu-și sprîncenele. Se ridică mîndră și țîfnoasă.
— Pa, m-am lămurit, mai vorbim.
Ceea ce însemna că nu vor mai vorbi vreodată. Halal prietenă! Trebuie s-o spunem: Lena era îndrăgostită pînă peste cap. Iar băiatul, bărbatul, adică nu, băiatul care îi răpise inima era visul oricărei femei. Cuminte, manierat, elegant, scos din cutie, înalt, frumos, cu ochii albaștri, mirosind întotdeauna a curat. Nicio legătură cu brutele din jurul lor, numite în derîdere bărbați. Adică niște compromisuri. Lena știa din străfundul inimii că alesese bine și că nimeni și nimic nu îi va știrbi fericirea. Da, poate că Făt Frumos o prețuia un pic pe maică-sa, dar Lena îi dădea dreptate. O cunoscuse și nu avea nimic să-i reproșeze: o femeie îndatoritoare, iute ca argintul viu, mereu cu zîmbetul pe buze. Nu se simțise niciodată, nici la masă, nici la operă, nici la cinematograf, stingherită de viitoarea soacră. Nici nu-i putea spune „mamă soacră”, era mai degrabă o viitoare prietenă. Și își iubea fiul, așa cum avea s-o facă și ea.
În aceeași seară, Lena se prezentă în somptuosul apartament, cu inima bătînd. Iubitul ei îi spusese cu un zîmbet șiret că vor fi numai ei doi. Măicuța (cum îi spunea) era plecată la rude. Iar tonul lui mirat-lipicios-naiv i-a dat de știre că o așteaptă o noapte de vis.
Așa trebuia să fie. A întîmpinat-o într-o ținută lejeră, a sărutat-o cu patimă, de parcă nu s-ar mai fi sărutat niciodată. Masa împodobită, sticla de șampanie, luminile clipocitoare, imitînd lumînările din filmele de dragoste care-i plăceau atît de mult și lui – nimic nu mai avea importanță. Era pierdută. Însă într-un labirint al iubirii etene. A dus-o pe sus, în brațe, la etaj, în camera umbroasă de băiat cuminte. A mirat-o un pic că era stinsă lumina, se auzeau hainele foșnind căzînd de pe ei. A pus-o în pat și patul era mătăsos, aștrnuturile și a mîngîiat-o, a sărutat-o, a dezmierdat-o, așa cum numai adevărații bărbați știu și trebuie s-o facă. Apoi i-a desfăcut ușor coapsele. L-a simțit, nărăvaș sau emoționat, așa că i-a cuprins fesele cu palmele, încuviințînd, trăgîndu-l în ea, încolăcindu-l cu picioarele. Era bine, era cel mai bine, Lena știa că, de acum, vor ajunge amîndoi la potou.
Și exact în clipa aia a simțit o altă mînă pe glezna ei încolăcită, trăgîndu-i piciorul înapoi pe cearceaf. Apoi vocea foarte cunoscută, dar poruncitoare, a spus:
— Fără curvăsării cu băiatul meu!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s