Chemarea destinului

Ca patru strigoi înfășurați în mantale, cei patru bărbați coboară treptele la subsol. E noapte adîncă. Totul foșnește. Încăperea e foarte prost luminată, dintr-o firidă, de un felinar chior, care pîlpîie. Fără o vorbă, bărbații își scot mantalele, își suflecă mînecile și se așază la masă de piatră, lustruită și rece. Unul dintre ei se uită în stînga, în dreapta, apoi întreabă, ușor descumpănit:
— N-avem o priză? Hai, mă… Mai am o liniuță și aștept un telefon.
Ceilalți zîmbesc pe sub mustață. Vîrstnicul scoate din buzunar un pachet de cărți cam soioase. Le scutură și din ele curg firimituri.
— Pe ce jucăm azi?
Pun pe masă tot ce au: nasturi, tabachere, ace, butoni, mărunțiș vechi. Cel cu telefonul are o bijuterie, dar încă nu-i iese din deget. Renunță. Dacă pierd, o să încerce cu ulei sau cu gaz. Partida începe. Primele mîini curg în tăcere. La un moment dat, tot el zice:
— Ah, ce-aș mai trage o țigară!
— Aici nu se fumează, tinere. M-am lăsat de treizeci de ani și nu mai suport fumul. Parol. Nevastă-mea, săraca. Ea m-a scăpat. În fiecare zi, țaca-țaca, țaca-țaca, lasă-te, Pandele – apropo, mă cheamă Pandele…
— Încîntat de cunoștință. Deschid io.
— Atîta s-a ținut de capul meu că, zău, îmi venea să-mi pun lațul de gît. Aveam numai gînduri negre, zău, am mers și la psiholog. Și mi-a zis ăla: „Domne, bărbat ești, sau cîrpă?” Ei, precum vedeți, am izbutit. Pe neve. Pot spune că a fost un accident. E drept, regret și acum pocherul ăla din tinerețe, cu bairam și curve, da’ să nu mai văd țigară în fața ochilor.
— Ah, nevestele, șuieră prin strungăreață cel de-al treilea. Un rău necesar, veți zice, dar tot un rău. Mie, unuia, îmi venea s-o strîng de gît p-a mea. Avea mania curățeniei și îmi umbla prin buzunare. Servit. Cinstit să fiu, am cam călcat-o-n picioare. O dată, de două ori, pe de trei. Credeți că s-a potolit? Zăcea o săptămînă, ziceai că-i moartă apoi era din nou în picioare, dreaptă ca o lumînare. Ce vă uitați așa? Doar am zis că-s servit, ce? O să ziceți că m-a îngrijit, m-a spălat, m-a hrănit… Da’ mi-a și otrăvit viața.
— A mea, domnilor, zice cel de-al patrulea, care care tocmai își parcursese cărțile cu ochi străini și goi, era rea de muscă. Știu, aduce ghinion să vorbim aici despre muște, da’ trebuie să vă spun adevărul. Am prins-o-n pat cu văru-meu, cu unchi-miu, cu fratele mai mare și cu mezinul! A dracu’, numai în familie, nu putea să dea cu pizda-n populație. „Te sparg, – i-am zis – te omor cu mîna mea.” Domnilor, pe scurt, ghinion în amor, noroc la cărți, full, da, full de ași, domnilor.
Se lasă o liniște rău prevestitoare. Toată lumea se zgîiește la cei trei ași și la cele două coase. În clipa aia sună telefonul. Tînărul răspunde:
— Da, Cicișor. Da, eu sînt. Te iubesc, păsărică… Nu, nu fac nimic, e bine, de ce să mă simt singur? Tu ești puișorul meu canar. Cum a căzut? Păi îl fixasem acum o săptămînă. Vai, păsărică, nu poți? Ce e floricica mea? Acum? Acum vrei? (privește dezamăgit masa de joc) Oof… Da, mă îmbrac și vin a… N-a, că s-a-nchis! Cum, domne, nu-i o priză în tot cimitirul ăsta? Da’ pe ce lume trăim? Să nu cumva să atingeți cărțile. Și nu pleacă nimeni nicăieri!
Se înfășoară în pelerină și dispare în noapte.
În urma lui, ceilalți trei se privesc cu subînțeles. Las’ că-i vine mintea la cap. Cît despre ei, chiar, unde ar mai putea pleca de aici?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s