Mătușa fatală

— Și spuneți că mătușa a văzut cu ochii toate aceste lucruri?
— Domnu’ doctor, vă jur. A zis de-a fir a păr moroii și fantoma. Mătușa asta a fostîntotdeauna capie. Tata zicea că de mică vorbea cu morții.
— Și de unde știți că vorbea de-adevăratelea? Poate doar se prefăcea.
— Ah, nu. Vorbea pe bune. Bunicul, Dumnezeu să-l odihnească, a bătut-o de i-au mers fulgii cînd cu străbunicul. Toată lumea știa că ăla a îngropat o comoară. După ce a caftit-o, i-a zic cu gura lui: „Măi, zăludo, dacă nu-mi spui unde și-a pus tata comoara, te smintesc cu mîna mea.” Și mătușa, că, pe vremea aia, era fetiță mică, a zis: „Dacă mîine vă spun (era și bunica de față, că și bunica a murit, las’ că vă zic mai tîrziu, că nici acolo nu-i lucru curat!) unde și-a îngropat tataie banii (adică tataie al ei, străbunicul meu, Zamfir îl chema), mă crezi?” A doua zi, de sfîntă Mărie, fata s-a dus la bunicul (care scosese cureaua) și i-a zis ceva la ureche. Bunicul a luat o lopată, s-a dus în fundul curții și, după o oră s-a întors cu prada. O boccea de piele, putrezită, în care erau ascunși nouăzeci și nouă de cocoșei. Mătușica, mititica, a zis: „Nouăjnouă de oca de fier.” Ei, de atunci au știut toți că nu minte. Bunicul a pupat-o, i-a dat o acadea, da’ tot a bătut-o, să nu mai vorbească cu morții.
— Și ce s-a întîmplat cu banii?
— Păcatele mele, de un’ să știu?
— Și mătușa asta a voastră nu i-a găsit? Că acum e voie cu cocoșei. Nu v-a zis?
— Of, nu, că nu l-a iertat niciodată. Nu vrea să vorbească cu el neam. Zice că era scîrțan. Auzi dumneata, o acadea pentru atît aurăret. Apoi a zis mai tîrziu că bunica o să cadă în furcă, iar bunicul va fi călcat de un melc. Așa e, bătrîna a căzut din pod în furcă. Da’ pe ăl bătrîn l-a călcat altceva, nu un melc, Doamne iartă-mă, ci o betonieră care dădea cu spatele taman cînd bunicu’ își făcea casă la oraș. Casă mare, da’, să vedeți, n-a putut-o termina nimeni. Că nimeni n-a știut unde a pus banii. Acuma, domnu’ doctor, i-a cășunat cu moroii. A zis vineri că or să ne omoare găinile și porcul. Și sîmbătă spre duminică, ce să vezi? Da, domnu’ doctor, nu rîdeți. I-am văzut cu ochii mei, noaptea, cînd au dat iama. Le ardeau ochii în cap. M-am, scuzați, căcat pe mine. E mai rău cînd știi la ce să te aștepți. Dacă zice ea că vine o nenorocire, atunci vine și nu mai ai liniște.
— Și unde e acum mătușica asta acum?
— Am adus-o, e pe hol, că n-o putem lăsa singură, e cam capie, cum v-am zis.
Medicul iese și se uită la mogîldeața inertă din fotoliu. Îi trage în jos, cu degetul, baticul de pe ochi. Îi deschide gura. O pipăie pe frunte, îi bagă lumina în ochii lăcrimoși. Cade pe gînduri și mormăie important:
— Domnule, cum să vă spun… De fapt e un caz grav și nu prea. Mătușica dvs. are toate astea în cap și le materializează, cum să vă zic, după ce le visează. Da, caz greu. N-a întrebat-o careva dacă are coșmaruri?
— N-am întrebat-o, cum păcatele s-o-ntrebăm, că e dusă.
— Mda… Voi erați cu ochii după moroi, înțeleg. Las’ că scăpăm noi de moroi. Ei bine, leacul e somn fără vise și gata.Medicament și liniște. Pîf, pîf și adio, fantome, adio, moroi! O lăsați aici o săptămînă și o luați de nouă. Poate o să aflăm, totuși, cum de a greșit cu moartea bunicului. Chiar, pe bunicul nu-l vede?
— V-am spus, don doctor, nu poa’ să-l sufere!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s