Ploaie cu dinți

Ăștia-s nebuni. Oficial, e un soare orbitor. La televizor e soare, canal după canal. Fete năuce cu țîțe mari indică, lascive și botoase, astrul zilei fără pic de nor. La radio e tot soare. Unde-n pula mea îl văd ăștia? În ce țară trăiesc? Oftează și trage perdelele. Plouă de trei zile și-i vine să urle. Toarnă, răpăie, îi trage cîte-o vîntoasă de se zguduie cercevelele. Nu are umbrelă, linia telefonică a murit, lumea zace posacă, undeva, departe, udă leoarcă. Așa că mai face o dată curat, mai aranjează – zadarnic – paharele din bufet. Apoi dă iama în prosoape. Cele galbene, sus, cele mov, la bază. Apoi se așază la masă și cade pe gînduri: adică nu face nimic. Visează, așa, cu ochii deschiși, o zi senină, iar la colțul străzii, un buchet de flori. Oftează din nou. Nu, pe el, pe acela fără inimă, fără milă și fără minte nu mai vrea să-l vadă nici măcar în vis. Se uită la ceas. N-a trecut nici o jumătate de oră. Cum să nu înnebunești? Deschide calculatorul. Caută o confirmare pe toate site-urile meteorologice posibile. Incredibil. Toate afișează un soare strălucitor, o temperatură primăvăratică, numai bună de plimbare. E anotimpul dragostei, afirmă un banner roz. Se închină de ciudă, îi vine să pleznească, ar omorî, ar chinui, ar… trage iar perdeaua. Ploaia scaldă geamul, rafală după rafală. Jos sunt niște băltoace cît capra. Trece un cîine ud, cu coada pleoștită. Mă, ăștia au înnebunit sau eu îmi pierd mințile? Vreme mizerabilă, ce faci cu sufletul omului?! Cui mă lași?

Se întoarce la calculator. Messengerul e lansat, însă linia e pustie. Pe Facebook e o apatie totală. Nici un prieten. De parcă s-ar fi sfîrșit lumea. Afară tună și fulgeră. Își verifică mailul. Numai mesaje mai vechi de trei zile. Nimic nou, nici un suflet de om. Odată cu ploaia s-au topit prietenii. Avea ea, așa, o vagă impresie că toți sunt buni numa’ de hlizeală. Dar ăștia nu-s prieteni. O să-i șteargă pe toți. În viață, cîtă o mai fi – și virtual. Ah, numai valuri de spammeri necunoscuți. I-a măturat diluviul. Nu mai e nimeni pe lume. La radio cîntă o franțuzoaică leșinată ceva cu soleil. Revenită după perdea, se zgîiește în jos. Umbrelele acoperă definitiv și total pietonii grăbiți. Nu se vede nimic sub ele. Asta e situația. Singură, singură, singură, să-ți intre bine în cap. Cap sec. Tu ai vrut-o.

Între timp, de partea cealaltă a străzii, la același etaj, la o fereastră identică, într-un apartament identic, o altă fată fără nume se piaptănă în fața oglinzii. Cîntă. Evident, o melodie la modă, de dragoste. Cîntă fals, știe, nu-i pasă. Se mai uită o dată, temătoare, pe buletinul meteorologic: ploaie peste tot, cu tunete și fulgere. Precipitații diluviene. Exact de asta îi era și teamă. Te pomenești că o să plouă la întîlnire? Dar soarele intră vesel printre jaluzele și îi face cu ochiul. Să n-aibă nici o temere. Are el grijă de toate. Ea să nu întîrzie. Azi e ziua cea mare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s