Atracție finală

— Scumpă doamnă, dacă ați ști… pentru că știința nu stă pe loc, trebuie să știți, noi să știm, noi toți. Să cunoaștem, să ne informăm, să fim în pas cu vremea. Că nu stă, merge mereu înainte… Domnul își soarbeîncetișor, cumpătat berea Ciucaș și privește cu un vag interes către chelnerița improvizată și durdulie de la chioșcul cu bere și pufuleți din Cișmigiu. Apoi se întoarce către conlocutoare: — Am aflat de curînd, din surse foarte sigure și de încredere că oamenii de știință americani au descoperit în corpul omenesc niște substanțe misterioase. Culmea e că nu sînt noi, ci vechi de cînd lumea. Doamna face ochii mari, își șterge ochelarii, își potrivește bretonul, apoi soarbe din paharul cu apă plată Izvorul minunilor. „Da, oftează ea în gînd, s‑a cam încălzit.” Pe marginea paharului rămîn două buze ciclam. — Corpul nostru e ca o fabrică. Atunci cînd mîncăm, secretăm substanțe… — Da, știu, sucurile gastrice, se înviorează doamna. — O, nu, mult mai mici, mai, cum să vă spun, invizibile. Da, da, sînt invizibile, dar există și ne determină viața. Scumpă doamnă, știați că aceste ciudate substanțe intervin între bărbați și femei, mă înțelegeți? — Nu. — Cum să vă explic, doamnă dragă, să mă înțelegeți mai clar? Ați fost vreodată pe stadion? Doamna roșește și nu răspunde. Ea, nu, dar… Costel, nebunaticule, ce focos erai după meci! Ah, cum a trecut timpul! Doamna face semn că nu. Domnul se înviorează. — Ei bine, închipuiți‑vă mii de oameni în tribune. Se intonează imnul. Toată lumea e în picioare. Salută steagul. Sper că înțelegeți emoția de la început. În clipa aia, substanțele încep să alunece prin corp. Fluieră arbitrul. Toată lumea e în picioare, la unison. Aceleași sentimente îi animă pe roți. Începe jocul. Substanțele sînt purtate de sînge prin tot corpul. Primul fault. Brusc, mulțimea se separă. Unii fluieră, alții fluieră, dar, atenție, scumpă doamnă, ambele tabere au motive diferite. Înțelegeți? Doamna dă ușor din cap, nu prea convinsă. — La pauză sînt deja două tabere, gata să se sfîșie, să se încaiere. E ca în viață. Acum feromonii au acoperit orice materie cenușie. Oamenii nu mai gîndesc. Ei doar simt, așa cum vor feromonii. Fiecare cu feromonul lui. Ei bine, scumpă doamnă, la sfîrșitul partidei, se încaieră, se bat, se zgîrie, se mușcă, se strîng în brațe. Totul fără motiv, din cauza acestor substanțe invizibile, dar foarte mici. La fel, mă înțelegeți, e între bărbat și, hm, femeie. Fără nicio explicație. Misterele naturii, dezlegate. Hop și-așa! Amîndoi rămîn tăcuți și gînditori. Doamna se uită se uită în pahar. E gol. Șterge cu un șervețel mototolit urma de ruj. Apoi se ridică greoi și strigă către copacul gros din centru: — Hai, Mihăiță, hai, că ne‑așteaptă mama. Domnul tace, gînditor. Adevărul e că își face socoteala dacă are sau nu mai are bani de o bere. N‑are. Așa că tace, gînditor, cum am spus. El și feromonii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s