Mama electrică

Mama era mortală. Se spune că avea în fiecare deget 10.000 de volți. Iar tensiunea din ochii ei făcea ca părul sîrmos, încărunțit devreme, să-i stea sculat în jurul capului. Primul lucru de care îmi aduc aminte sînt mănușile. Avea sumedenie de perechi, roz, verzi-brotac, lila, mov, albastru-cobalt, răspîndite prin toată casa. Nici n-ai fi bănuit că erau toate de cauciuc. Am văzut cu ochii mei cum îi dădea să sugă lu’ ăla micu’. Ăla micu’ e frate-miu și e mut. Mama îmbrăca un fel de harnașament de cauciuc, cu sîni de cauciuc, în formă de pară și așa îl alăpta. Nimeni nu i-ar fi dat copiii pe mînă – într-atît era de periculoasă. Cînd ieșeam pe stradă (mie îmi dădea o mînă înmănușată în roz, lui, cealaltă, albastră), se trăgeau obloanele, se ferecau ușile. Parcă eram ciumați. Nimeni nu se juca cu noi din cauza ei. Așa că am crescut singurei. Nu tu leapșa, nu tu v-ați ascunselea. Cînd stăteam închiși în casă, vedeam cîrdurile de copii îmbrîncindu-se pe stradă. Nici nu săream gardurile, pentru că puseseră sîrmă ghimpată și sticlă spartă în vîrful lor. Nu mergeam nici la școală. Nimeni nu catadicsea să se uite la noi, deși îi vedeam măsurîndu-ne de după perdele, de parcă eram niște lighioane. Noroc că eram doi, deși mie mi-ar fi plăcut să am un frate mai mare ca mine. E nașpa cu o mamă electrică singură.
— Mamă, da’ tata unde e?
De fiecare dată, făcea un semn vag, iar eu și cu frate-miu ne simțeam și mai prost. Eram ciumații cartierului, iar ei nici nu-i păsa. Parcă visa cînd se uita la noi sau nici nu ne vedea cu adevărat. Nu ne-am prins niciodată dacă știa că are doi copii care suferă. Cum e să ai ghinionul ghinioanelor și o asemenea mamă? Cu ce greșisem? Aș putea să vă povestesc, de exemplu, cum ne ducea la culcare blindată pînă în vîrful unghiilor sau că nu ne-a mîngîiat niciodată. De jucării, ce să mai vorbesc? Eu, una, nu țin minte. Dar avea nesimțirea să ne spună iubiții mei și să se smiorcăiască.

Nici nu e de mirare că oamenii ne-au pus gînd rău. Într-o bună zi, ne-am trezit cu ei la poartă. Au intrat fără să dea binețe. Erau înarmați cu furci de lemn, lungi și ascuțite, cu plase, iar cei din urmă cărau niște cuști. Am înțeles imediat și am fugit în casă, dar prostul de frate-miu le-a ieșit în cale. Pentru prima dată am văzut-o pe mama oărăsindu-și cu adevărat visarea ei nenorocită. S-a pus în fața nostră și-i blestema. Făcea spume la gură. O prinseseră fără mănuși și de aia, o împungeau, lovind-o la ficați, încercînd să o dea deoparte, să ne separe, ca pe urși. Eram, amîndoi, frate-miu și cu mine, tare speriați. Într-un tîrziu, atacatorii au izbutit să o izoleze și o țineau bine. Apoi, nu știu de ce, s-au întors către noi. De data asta, vîrfurile armelor erau de metal, ascuțite. Unul l-a fixat pe ăla micu’, iar altul s-a apropiat cu o cușcă de lemn. Cînd la atins, a izbucnit o flacără. În clipa aia, mama a tras un răcnet, i-a răsturnat pe gardieni la pămînt și a sărit între oameni și fratele meu. S-a făcut covrig în jurul lui, acoperindu-mi fața cu mîna stîngă. Cînd m-a atins și pe mine, a fulgerat, s-a auzit un tunet ca de furtună. Mama a început să tremure, părul ei a sfîrîit și ea s-a carbonizat instantaneu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s