Tînărul domn Geo

Tînărul domn Geo e un norocos. Deși ar fi putut fi o stea rock (vocea lui frumoasă, baritonală, cu jvunc gutural e celebră în tot Bucureștiul), ori vedetă a podiumului de modă (are un metru optzeci și cinci, fălci proeminente, șolduri înguste), ori inginer (a făcut mate-fizică), tînărul domn Geo a ales alt destin. Visul lui din copilărie a fost să fie critic literar. Nu scriitor, nu poet. Straniu. Profa de română a fost dată pe spate de capacitatea lui diabolică de a găsi nod în papură la orice. De exemplu: Ca cercei din ei să facă cariul care-i meșter faur. Cînd vocea-i frumoasă, ușor alterată din cauza pubertății, a subliniat cacofoniile, toată clasa a izbucnit în rîs. Da, mare prostovan și Eminescu ăla. Destinul îi făcuse semn.
Așa și-a construit cariera. Era dărîmătorul din oficiu. Numai ce urca pe firmament o nouă stea a poeziei sau a prozei, că imediat, fără milă și reproș, tînărul domn Geo zdrobea improvizația cît ai zice pește. Îi puțeau tropii. Îi dădeau migrene metatezele. I se întorcea stomacul pe dos de la comparații. Numai să-și coboare privirea în pagini sau pe ecran și imediat se rușinau contradicțiile și anacolutul. La nici 30 de ani, era de temut și adorat. Era idolul poetelor care-și depuneau ofranda carnală sau scrisă, cu ochii sclipind încrezător. Fiecare visa să îmblînzească fiara. Și fiecare se recunoștea înfrîntă. De îndată ce rămînea singur, lua mănunchiul de manuscrise și dădea drumul vocii sale fermecate. Poeziile se ofileau, versurile își juleau genunchii.
Așa și acum. Tînărul domn Geo iese tiptil din dormitor. În patul lui doarme o poetesă pirpirie, ochelaristă și inhibată, care în ruptul capului nu-și oferise manuscrisele. Cinstit vorbind, fusese o catastrofă în pat. Acum simte nevoia s-o pedepsească pentru nepricepere. Așa că începe să citească și fața i se luminează de satisfacție. E absolut penibilă. Nu se înșelase. Redescoperă, cu încîntarea încrîncenată care-l caracterizează, toate stîngăciile și teribilismele în care e deja expert. Chiar atunci se ițește capul ciufulit și cam urît al tinerei domnișoare poete. Își ține un cearceaf în dreptul pieptului, iar cu mîna dreaptă îl țintuiește, acuzatoare dar neputincioasă. Mănunchiul de manuscrise, sufletul ei furat, futut.

Rînjind diabolic, tînărul domn Geo deschide gura și începe să recite, criminal. Dar vocea i se întrerupe, o tuse chinuită îl îneacă, din gît, desfăcîndu-i fălcile cu forța. Vocea îi iese din gură, însîngerată, cu vinișoare, coboară pe mînă, înșfacă foile de hîrtie și, politicoasă, i le înmînează fetei. Apoi face o reverență și dispare. Tînărul domn Geo se clatină, cade într-un genunchi și moare horcăind la picioarele fetei. Fata rămîne așa, nemișcată, pînă cînd sîngele îi ajunge la glezne. În clipa aia, face ochii mari și începe să răcnească. Și nu s-a oprit, jur, pînă n-a trezit tot blocul.

Anunțuri

3 gânduri despre “Tînărul domn Geo

  1. o îndreptare: în loc de „Tînărul domn Geo se clatină, cad într-un genunchi”, „Tînărul domn Geo se clatină, cade într-un genunchi”. Mai bine era „îşi sparge o rotulă”!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s