De ce n-are ursul coadă

Nu știu de ce n-au urșii coadă, dar Melania are un soi de sfîrșeală la lingurică, o boare la inimă, o ceață pe ochi. E una din zilele alea. Ar sta să pălăvrăgească la nimereală – dar n-are chef. Azi, toate prietenele ei sînt defecte. I-au răspuns la telefon în doi peri. Se vede că lumea e pe sfîrșite, cine a mai văzut femeue care să nu bîrfească? De unde graba asta, care nu duce nicăieri? Și-ar schimba garderoba. Prea complicat. S-ar urca în mașinuță (are un Matiz, să nu credeți că e vreo bogătancă snoabă) și-ar pleca spre Cheile Oltului, dar e prea departe. Și ce să facă la Chei? Că acolo nici măcar nu are semnal. Uf, sînt niște zile cînd și a trăi e prea apăsător. Și să stai degeaba, să te plictisești, e prea mult. Viața e prea…
Taman cînd crede că o să-și ia cîmpii, sună telefonul. Melania ezită, doar fusese clar dintru-nceput că nimeni nu are acces la melancolia ei. Nu recunoaște numărul. După șirul de 3, pare o instituție. Și chiar este, dar vocea de la capătul firului sună neașteptat de cunoscut. E Georgel (de fapt, Gheorghe V. Periatu, speriatu’ clasei a VIII-a). Care o ia repede. Că s-au văzut la întîlnirea de douăzeci de ani. Da, dar asta a fost acum o lună, a întors subiectul pe toate părțile zile de-a rîndul. Că ce surpriză, ce bucurie, ce schimbare. Ea nu a văzut nici o schimbare, păreau cu toții la fel, nu era nimic de remarcat. Că a fost bine să se revadă, nu-i așa, copilăria are un sens, prieteniile pot reînflori. Că la ei (care ei?), la Asigurări (aha), nici nu și-a putut da seama cum a trecut timpul. Muca de asigurator e plină de satisfacții, dar viața trece pe lîngă tine ca un bolid. Exact așa se exprimă George(l). Cînd ridici ochii din hîrțoage, s-a dus. E mult de muncă (mie-mi spui, pe seceta asta…), deci nici nu știi cum trece timpul, banii mai întîi, apoi distracția (Georgel pune un x de efect: dixtracția). Are haz? Cînd a revăzut-o, și-a dat seama că n-a uitat-o, deși aproape o uitase (hm). Era cea mai frumoasă fată (așa e!, Melania surîde singură), și-a dat seama din prima. Acum îi poate spune: fusese îndrăgostit de ea, în tăcere. Păcat că…
Păcat că ce? Viața. Obligațiile. Știi, cred că lumea e foarte simplă și foarte complicată. Dar, cînd a văzut-o, și-a dat seama că…
Puțină tăcere.
Poate s-ar putea întîlni din nou. La o cafea. Sau la el acasă. Are o casă în centru, a costat o avere, dar banii nu contează. Abia acum își dă seama, viața e frumoasă în sine. E singură? Da?
Hai să ne-ntîlnim. Vrei? Ar vrea. Nimic precis, nici o obligație, mai trece timpul. Ciudat, e tentată. Vezi? Oamenii se mai schimbă, de aia puștanii din liceu n-au nici un haz.
— Atunci poate o rezolvăm din seara asta, că mîine plec la Madrid.
— De-aia n-are ursu’ coadă! țipă Melania furioasă. Măgarule! S-o fuți pe mă-ta!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s