Prevederi inutile

E rău sau e bine să le știi pe toate? Vocea baritonală a dlui Manoilescu străbate încăperile. Vorbește, ca întotdeauna, tare, cît să-l audă Evlampia, de oriunde ar fi. Îi place şi lui cum îi răsună vocea, are personalitate, vocalele sînt vocale, iar consoanele se ordonează limpezi. A vorbi bine şi cu sens e rostul lui de căpătîi. Printre fraze se strecoară, din cînd în cînd, un gîfîit. Pentru că, în timp ce leagă, împăturește, înnoadă, îndoaie, înghesuie și optimizează, oferă lungi explicații. De exemplu, structura coardelor cortului, pioletul ca axis mundi, sau esența reflexivă a rezervorului din termos. Ajuns la termos, pe dl Manoilescu îl podideşte melancolia. Nu mai vezi azi așa minune. Luat acum treizeci de ani, de la Viena, printr-un noroc porcesc. Era în delegaţie, cu pateul şi sardelele după el, ca tot românul în comunism, fără nici bani de buzunar. Şi totuşi… Destinul… Termosul vienez înfruntă timpul şi captează răcoarea istoriei universale. Doar bocancii, de piele adevărată, lustruiți încă din prima zi cu dragoste nepămîntească să mai concureze termosul. Cu ei a făcut Bucegii de la Nord la Sud şi de la Est pînă în Retezat. I-a intrad ceva în ochi. Acolo şi-a întîlnit prima dragoste. La cabană. Era tînăr, era flăcău – nu că acum ar fi bătrîn, ce prostie! – şi inima i-a bătut mai tare. Au băut împreună ceai cu rom. Romaniţa a ştiut întotdeauna să-l asculte cu respiraţia tăiată. Romaniţa cea pierdută în negura vremilor. Pe vremea aceea nu ştia ce ştie acum, dar explica la fel de bine. Spirtiera la care încălzise, în septembrie ’74, acel ceai celebru, îi pare nedemn neglijată. Lanterna de metal, dată la recondiționat, volumele din Kant (ediția italiană din 1903, ehei) de care nu se desparte niciodată şi al căror cotor îl lasă întotdeauna la vedere, dar și bețele de carbon și cîte și mai cîte îi cerșesc atenția. În lumea asta a lor, tainică, plină de semnificații, a introdus-o, oarecum părintesc și sacerdotal, pe Evlampia. Mititica. A trebuit să-i explice totul, de la început. Ce delicii! De la principii, pînă la consecințe. Și, mai ales, a trebuit s-o înveţe cum şi de ce nu strice ordinea strictă în care își au toate loculul în casa lui. Da, acum e a lor… Zice: „Știai că pe argint se fundamentează sănătatea lumii? E cel mai bun purificator natural. Egiptenii nu dădeau argintul pe aur!” Duce cu sine, întotdeauna, un păhărel de metal, din care bea numai el.

Bagajele formează acum o piramidă simetrică în mijlocul sufrageriei. Totul a fost strîns şi rînduit. Excursia redeşteaptă în sufletul lui febra aventurii. Numai ei doi, în sălbăticie. Unde dracu’ a pus Carmolu’? De cîte ori ţi-am spus să nu-mi mai umbli în medicamente? Dar Aspenterul? Bicarbonatul şi Calmogastrinul. Şi alifia pentru coate. Nu pentru amîndouă, numai pentru unul. Şi crema de soare. „Soarele de la munte e ca omul de la munte – glumeşte el, jovial – cum te prinde, cum te…” Brusc, dl Manoilescu își dă seama că vorbește singur. Cătrănit, convins mie-n sută că e încurcătură la mijloc, pornește spre dormitor, compunîndu-și mina dojenitoare. Dar camera e pustie, sertarele rînjesc, iar șifonierul e pustiu… „Evlampia! Evlampia? O să întîrziem, dragă!” Nu e nici în baie. Se întoarce, nedumerit şi uşor iritat. În mijlocul patului, un bilețel despăturit. Respirația i se taie. Atît. Un bileţel cu scrisul ei dezordonat.

Ar fi trebuit s-o spun de la început: dl Manoilescu bate spre șaizeci de ani, iar Evlampia, de-ar fi rămas în povestea noastră, doar douăzeci și ceva…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s