Ocolul

Marin știa de mic că o să vadă lumea. La orele de geografie era numai ochi și urechi. Pe vechiul atlas al familiei creiona trasee cu popasuri și atracții ale locului. Studia toate căile de acces. Lumea era destinul lui, iar cartea de căpătîi, „Ocolul Pămîntului în 80 de zile”. A ferfenițit-o. A dormit cu ea sub cap și a visat ca niciodată. A visat o țară unde curgeau lapte și miere printre munți de mămăligă. Dar cea mai fascinantă imagine era a unui pisc de aur cu vîrfu-n nori, dintr-o mămăligă mai vîrtoasă. Unii ar putea spune că ar fi văzut muntele magnetic din 1001 de nopți, alții, Maelstrom-ul. Dar nimeni nu știa ce citea Marin, pentru că, la școală, se ferea să vorbească despre visurile lui. Avea un plan.

Deci atît a făcut: geografie și sport (voia să ajungă, în trecere, și la Polul Nord). În rest nu era bun la nimic. După școală, l-au luat în armată pentru un an și patru luni. Visurile lui s-au ascuns tare adînc. Alerga pe dealuri, săpa gropi, curăța tinete, se îmbrăca la chibrit. Dar știa că se antrenează pentru viitor. Unii i-au zis: „pizdos la datorie”. Se întîmplase ceva curios: în cazatmă își pierduse visel. Nu le mai regăsea noaptea, de planton, într-atît era de alergat și tăvălit – ca pifanul prost. Doar că, în sinea lui, știa că face mușchi și se călește. A primit o permisie, pentru merite deosebite. Cînd s-a întors acasă, s-a-mbătat și a lăsat-o pe Ilinca borțoasă. A fost bine, a presupus, dar nu și-a adus niciodată aminte. Că cîr, că mîr, s-a-nsurat, apoi, civil, a plecat la fabrică, la oraș, să-și întrețină familia. Așa au venit pe lume Maricel, Vasile și Vasilica. Conștiincios, i-a dus la munte și la mare cu sindicatul. I-a învățat să urce, să se descutce în natură, să înfrunte pericolele. De fapt, nu știa nimeni. Se antrena continuu, pîndind o ocazie. Iar ocazia nici măcar nu se întrevedea. Cînd a prins o săptămînă liberă, și-a făcut băgăjelul și a luat-o spre Turnu Severin. A mințit că pleacă în delegație, la Bacău. Nefericitul. L-au umflat din tren și a ispășit, ca prostul, trei luni la mititica. A mîncat bătaia tăcînd, încăpățînat și răbdător.

Uite-așa a trecut timpul, iar revoluția l-a găsit la cincizeci și șapte de ani. Părea resemnat, se pregătea să devină bunic, dar nimeni nu știa, nici acum, ce-i în mintea lui. Acum, că trăia într-o țară liberă, s-a urcat singur în tren și-a plecat spre Stanbul, fără să privească înapoi. Din Stanbul, la Bagdad, apoi Singapore și apoi… Ce folos? De la vamă l-au adus înapoi pe brațe, vînăt la față, horcăind. Făcuse un pîrdalnic de infarct. „Multă liniște, repaos și o viață fără excese.” – i-a spus doctorul, privindu-l plictisit. Afară era o coadă foșgăitoare, cu bani buni în buzunare. Marin l-a privit lung în ochi și, din ziua aia, n-a mai vorbit. Nu vorbește nici acum. Stă pe băncuță și își așteaptă pensia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s