Teama

Andrei s-a trezit înainte să se lumineze, cu aceeași senzație de gheață-n spinare. Știe, din secunda în care a deschis ochii, că mai e cineva în cameră. Se strecoară neauzit pe lîngă pat, căutînd bîta de baseball cu care se înarmase de ceva vreme. Apoi pîndește. Un minut, zece. Celălalt nu a făcut nicio mișcare. Ziua se pregătea să umple camera, astfel încît Andrei trebuie să recunoscă, anxios, că a visat. Andreea doarme dusă în așternuturi.

„Dacă înnebunesc?” și-a zis în șoaptă. Trebuie spus că Andrei al nostru e un băiat vesel, deși prudent, dezinvolt, deși nu foarte sociabil. Însă acea boare a nesiguranței, că nu e singur niciodată, se încăpățîna să persiste. I-o spusese și fetei, mai cu fereală, să nu pară caraghios. Însă ea l-a confirmat imediat: toți sînt urmăriți, se știe că marile puteri au fișiere cu toți cetățenii lumii. Nu i s-a mai părut că e caraghios sau, Doamne ferește!, nebun. „Dar tu simți ceva?” Ea a rîs. Andreea e tonică. E dragostea vieții lui, îl confirmă, îl înțelege, îl susține. Alături de Andreea, Andrei e alt om.

Așa s-au cunoscut. Fata rîdea, în cercul ei de prieteni, și povestea despre Alchimistul. „Înțelegi, fată, toți avem un destin excepțional și, la un moment dat, astrele o potrivesc ca să ne iasă. Atunci trebuie să te prinzi și să faci pasul. Universul ține cu tine!” A auzit-o și i-a bătut inima. Citise și el romanul. I se părea cel mai adevărat roman al tuturor timpurilor. A privit-o mai atent. Andreea era, ce potriveală, cea mai frumoasă fată din grup. A așteptat-o la ieșire și a abordat-o direct. I-a spus, cum altfel?, că e fan Coelho. „De altfel, pe tine te cheamă Andreea, nu? Eu sînt Andrei!” Ar fi vrut să spună că astrele au potrivit o așa întîlnire magică, dar s-a oprit la timp.

A fost dragoste la prima vedere. Andreea s-a uitat lung la el, ca și cum ar fi vrut să-i imprime figura direct în creier. Iar el i-a privit ochii, gura, sînii, corpul și a simțit că a întîlnit sufletul pereche. În aceeași clipă a hotărît că-și va păzi dragostea cu ghearele și cu dinții, că nu va împărți cu nimeni bucuria care l-a invadat. De comun acord au decis că se vor păzi ca de dracu’, că nici colegele ei, nici prietenii lui nu vor afla nimic. Se sorbeau din ochi în timpul orelor de program, iar secretul le dădea un soi de voioșie interioară, și dulce, și înecăcioasă. Își scriau mesaje non-stop: pînă și aici, destinul avusese grijă: aveau același model de iPhone. Cînd rămîneau singuri, făceau dragoste ca apucații, inventînd, inovînd, schimbînd mereu, incapabili să se sature unul de altul.

Exact în acel moment a apărut umbra. Ca o adiere de transpirație. Andrei s-a simțit descoperit. În prezența lui, colegii își schimbă brusc fluxul discuției. La băut apăreau povești ciudate, ale celorlalți, care semănau ca două picături de apă cu a lui. Cineva a povestit cum, chipurile, în tinerețe, și-a făcut un concediu secret cu secretara, după ce își cumpăraseră, în văzul lumii, bilete pentru destinații deosebite. Aproape a roșit cînd a auzit relatarea porcoasă a unei poziții sexuale pe care o experimentaseră cu o seară înainte. Dar și femeile din firmă îl priveau altfel. Într-un fel pe care el, ca bărbat, îl recunoștea imediat. Un soi de complicitate și invitație nerostite. Apoi a văzut cu ochii lui, pe computerul secretarei, o imagine cu el și Andreea. E drept, imaginea a fost închisă fulgerător, nici n-ar mai putea spune dacă se văzuse pe el însuși sau nu. Dar acest sentiment difuz l-a luat în stăpînire.

A întrebat-o: „Ai spus cuiva?” „Ești nebun? De ce?” Și a căzut și ea pe gînduri. Dar, spre deosebire de Andrei, Andreea e o fată veselă și nepăsătoare. „Și ce-ți pasă, prostuțule? Eu te iubesc, e tot ce contează!” A căzut de acord. Dar și-a ras computerul, apoi a reinstalat. Neliniștea refuza să depună armele. „Destinul mă pune la încercare” și-a spus, amintindu-și de eroul romanului favorit.

Acum, după ce și-a făcut curaj și a controlat apartamentul, zăvorul masiv, s-a întors în pat, puțin mai liniștit. Lumina dimineții cețoase o albește pe Andreea.

Va trebui să-și șteargă telefonul, toate mesajele, toate pozele. E o hotărîre dureroasă. De parcă și-ar șterge iubita din inimă. Așa că, tot pe tăcute, ia telefonul și deschide mesajele. Rîde pe mutește. Nu e telefonul lui, e al ei. OK, o să le taie și pe astea, pe furiș, ca un hoț, o să-i explice. Un mesaj de la Oana, secretara, proasta, e încă afișat: „Ce ti-a mai făcut nebunul, pisi? Iar te-a futut de te-a spart?” Îngheață. Derulează, și stupefacția lui îi paralizează degetele. Telefonul ei e burdușit de mesaje, iar viața lui, toată, e acolo, în pielea goală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s