Agățău

În berărie e un zgomot cumplit. Fetele, cu poalele suflecate sau cu blugii plesnind pe cur, aleargă de zor cu halbele mustind și transmit, ascuțit, comenzile. E un fum să-l tai cu cuțitul. Gheorghiță ocupă o poziție strategică și scanează sala. Recunoaște, expert, toate figurile. Îl știe pe Gogu cel flecar, Mișu cel lăudăros, Roza cea bețivă, Alexandru cel pierdut, Virgil cel morocănos. Înțelege din prima clipă ce are fiecare de spus. Știe, până în cele mai mici amănunte, ce face fiecare. Cunoaște poveștile de-a fir-a păr. Știe ticurile, repetițiile, greșelile de exprimare. Cunoaște ideile ascunse, temerile nepătrunse și știe, pe dinafară, cum se leagă și se dreg destinele: cu bere. Din cauza asta, privirile lui nu întârzie niciodată pe chipuri și gesturi. Lumea e aceeași, într-o continuă, inutilă schimbare. Gheorghiță e un înțelept de berărie. Rareori, dar întotdeauna, e consultat de disperații localului sau de chelnirița Gyöngyi, care uită, inevitabil, socoteala în limba română. Când izbucnește un scandal axiologic, el e autoritatea supremă. În vacarm, vocea lui moale, dar scorțoasă se aude clar. Orice diferend încetează. E zeul localului.

Și exact azi, la măsuța lui se așază o fetișcană cu părul verde și cu belciug în nas. Are inel pe police și șlapi. Se așază hotătâtă, nu ezită. Trage din țigară și îi suflă fumu-n nas. Deși e și el fumător, Gheorghiță se ferește, instictiv. Fata nu-i lasă timp să respire. Îl ia repede:

— Domnule, am o problemă. Numai tu poți să mă luminezi, să mă rezolvi, spune-i cum vrei. Am un prieten bețiv. Nu bea mult, da’ e bețiv. Nu-l scoate nici dracu’ din crîșmă. Gyöngyi, vreau și eu o vodcă! Bea aici, e cu tine. E zi de zi, așa zice el, da’ io nu-l văd. Domnule, m-ai nenorocit! Zice că tot ce a învățat de la tine știe. Zice că e elevul tău. Zice că ești cel mai deștept om din lume. Și asta mă scoate din minți. Orice i-aș spune, numai tu ai dreptate. Nu mi se pare drept! Gyöngyi, puiule, vodca! Uite, i-am zis că în dragoste nu trebuie să-ți ceri iertare – și a râs. I-am zis să-și tundă mustața (Gheorghiță își pipăie, înstinctiv, pămătuful de sub nas), mi-a zis că n-o face pentru nimic în lume. I-am zis că oamenii sunt răi. A râs. Oamenii nu sunt nici buni, nici răi. Ce prostie! Ori, ori. I-am zis că am să mă reîncarnez. Mi-a zis că toți oamenii sunt muritori. Ne-am certat când ne-am pupat, din pricina ta. Mi-a zis că nu-l iubesc, că mi se pare, că dragostea e o iluzie! Gyïngyiiiiii, asta-i vodcă? Vreau o sută! I-am zis să nu-l prind carouri și pantaloni verzi. Ce să vezi? El se îmbracă la fel cu maestrul său. De ce? De ce?

Și fata dă pe gât vodca, dintr-o suflare. Gheorghiță se foiește. Care dracu’ e discipolul ăsta misterios? Și care crede, asemenea lui, că dragostea nu există, și care poartă cămăși în carouri și care să mai și știe că oamenii sunt muritori. Lovit în aripă, se uită la fetișcană ca la a opta minune a lumii. Parcă și-a înghițit limba.

— Ce mai aștepți?, zice fata. Ia-mă! Și să ieșum de aici!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s