Eliberare

— Te-am înșelat – răsună subțirel și smiorcăit vocea soției.

Tăcere. Acum să ridice o mână, o să-și încleșteze deștele-n pumn și o să urmeze o bufnitură surdă, apoi una mai sonoră, o împerechere de duf-pleosc (una-n ochi, alta peste ureche), apoi se vor face auzite vorbele acelea bine simțite, cu năduf: „Tu-ți morții mă-tii de curvă!” Dar, spre suprinderea ochilor închiși și a sprâncenelor strânse, a umerilor care cuprind zulufii într-o îmbrățișare dureroasă și resemnată, adică în așteptarea răzbunării, replica întârzie. Așa că ochii strânși se deschid încet și se proptesc în figura radioasă a soțului:

— Bravo, iubito, credeam că n-o s-o mai spui! Mă plictisisem să te văd cum dai din colț în colț, cum te ferești sau vorbești cifrat la telefon, cum îți inventezi întâlniri cu tot felul de prietene idioate… Obosisem. Închipuie-ți, să te văd că te chinuiești, te frămînți (și te prefaci în pat, da, da, lasă, tu cum crezi că m-am simțit? ca un mizerabil), că nu-ți găsești somnul. Da, da, credeai că Emy te-a acoperit? Ei, aș, te-a dat de gol cu grație, din prima secundă, cum îi e obiceiul, cică „Vai, puiule… (puiu’ sunt eu)…”

Soția se încruntă. Fața lui e numai zâmbet, vocea, calmă și caldă ca o pâinică. Aproape scoate aburi. De parcă el ar fi fost cel prins cu ocaua mică. E atât de degajat, de radios, de prevenitor, încât furia o îneacă:

— Ai avut o relație cu Emy? Nemernicule! Cu prietena mea cea mai bună?

Bunădispoziția nu se tulbură. Ochișorii rotunzi sclipesc deasupra ochelarilor. Încîntarea lui nu cunoaște margini, spre furia înecăcioasă a femeii.

— Doamne ferește, nu-ți dai seama că m-ar fi turnat din prima? Emy e incapabilă să țină un secret. Mai degrabă și-ar tăia o mînă și un picior decît să nu povestească. Ai fi aflat prima, nici nu ar fi apucat să se-mbrace! Atunci tu mi-ai fi otrăvit viața, m-ai fi castrat, m-ai fi ars cu fierul roșu, aș fi plătit și laptele de la mama… adică de la soacră-ta… Orice, numai cu Emilia, nu. Și nici cu Doina, nici cu Augusta, nici cu Clotilda. Toate prietenele tale gata să verse dintr-o suflare cum a fost în propriile tale așternuturi! Așa cum numai ele pot s-o facă, otrăvitor și delicat! Îți seamănă, iubito!

Soția se enervează. Dă în clocot. „Ai știut? Ai știut și-ai tăcut? Cum? Cum îndrăznești? Lașule! Vită-ncălțată! M-ai lăsat să mă perpelesc! Mi-ai frânt inima! Mi-ai ucis zilele, mi-ai înnegrit nopțile! Mi-ai furat viitorul.” Dar el n-o mai ascultă. Își desface o sticlă de bere și aprinde televizorul. Fără să mai ceară voie, dă pe canalul de sport. „Șșt! Începe finala! Mai tacă-ți fleanca!”

Anunțuri

Un gând despre “Eliberare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s