Ascunzătoarea

Poți să dispari, dar numai dacă ești uitat. Iar el e maestru în camuflare de cînd se știe. Numărul unu la „v-ați ascunselea”, la disimulare, erou al regimentului la spionaj pe echipe. Se putea transforma, după voie, în orice, dispărînd din raza oricărei vederi. A dat cu flit gagicilor insistente, i-a fraierit pe șefii pizdoși la datorie. Cînd a făcut accident, a dispărut cu mașină cu tot, lăsînd martorilor declarații confuze și contradictorii. Cei care s-au apropiat de el la o distanță necesară și suficientă au priceput că nu fuga îl caracteriza, ci capacitatea-i de cameleon de a se confunda cu diversitatea materiei, pînă i se pierdea urma. N-a plătit niciodată pensie alimentară. Copilul lui n-a știut niciodată că are tată. Nu și-a înapoiat datoriile. Nu și-a ținut cuvîntul dat. Maică-sa i-a aprins o lumînare din timpul vieții. Taică-su l-a dezmoștenit. Dar, de prins, nu l-au prins niciodată.

Cu toate astea era iubit, nu temut, invidiat, iar nu disprețuit. La început, la oruce început era darnic, iubitor, fascinant. Pe de altă parte, nu avea nici o istorie personală tragică, dramatică sau cu happy end. Se plictisea repede. Cum nimeni nu l-a putut descoase și nimeni nu i-a pătruns tainele, bănuim că era un singuratic. Femeile care l-au cunoscut, ba chiar și acelea care și-au pierdut capul după el sînt, toate, confuze. Amintirile s-au evaporat.

Ultima relatare cu el începe și se sfîrșește în absența lui. Cică era inconștient, pe un pat de spital. Soarele încă mai roșea, tomnatic. Liniște în jur și pace. Doar Moartea se urnise în căutarea lui, trosnindu-și oasele. La nouă seara, i-a intrat în cameră. Era blocat în cabluri, perfuzii, senzori. Moartea nu și-a scos, din mantia-i spăimoasă, cea mai celebra coasă, pentru că n-a avut niciodată așa ceva. Ci doar s-a apropiat și a întins mîna, să i-o pună pe frunte. Ei bine, în clipa aia, el a dispărut, s-a făcut una cu ustensilele medicale. Cea mai măiastră figură din toate pe cîte le încercase. Și-a reținut răsuflarea, și-a oprit bătăile inimii, iar oasele i-au devenit transparente.

Din păcate, moartea are răbdare. S-a așezat tacticos la capul patului și, de vreo treizeci de ani, îl așteaptă. Iar în cameră nu se-aude nici pîs.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s