Lene

Pe ultima foaie din program era trecut CHEF. Dar, dacă îți băgai nasul adînc în pagină, pînă în cerneala simpatică a literei, nu încăpea nici o îndoială. Scria simplu, clar: FUT și LA REVEDERE.

— Mă… cheamă… Daina… a zis fata și lentoarea cu care a dat drumul cuvintelor m-a făcut atent. Pînă atunci, petrecerea de la etajul șase al hotelului, cu genii locale mînuind strașnic resentimentul, dar și sticloanța, cu fete asudate și la fel de bete ca bocancii mei, cu divizioane de scrumiere doldora de chiștoace, cu discuții foarte intelectuale, de crăpau filosofii plimbîndu-se printr-însele, cu mine însumi cu tot, mai obosit și plictisindu-mă politicos (filosofia îmi impune respect, iar geniul mă doboară) – ei bine, petrecerea mă obligase să mă agăț de pahar ca de-o armă. L-am lăsat deoparte și m-am așezat lîngă leneșa Daina. Aventura putea să-nceapă. Într-un sfert de oră am rxtras-o și am dus-o la mine. Aveam cam o oră la dispoziție, camera de hotel era curată și liniștită, celălalt scriitor urma să se întoarcă după miezul nopții. Daina s-a lăsat repede pipăită și sărutată, răspunzînd cu aceeași lentoare excitantă, dar, cînd am trecut la executarea bluzei, cînd i-am tras nerăbdător fusta-n sus, m-a oprit cu blîndețe. Avea altceva-n cap. A scos din săculeț un smoc de hîrtii.

— Pot să-ți citesc? Vrei să mă asculți?

Tot ce băusem s-a solidificat în creier. M-am trîntit pe pat într-o rînă și mi-am zis poate am să adorm. Era și asta o încheiere de săptămînă literară. Din nefericire, urechile nu se îmbătaseră îndeajuns, așa că am auzit limpede absolut tot. Îmi citea expresiv, încet, tacticos, împiedicîndu-se în corecturi, exagerîndu-și accentul provincial, și nu s-a lăsat pînă nu a dat gata cele zece pagini. Ceea ce comisese nu era prost – era indigestie pură. I-am explicat asta ușurel, încercînd să nu zgîndăr fiara existentă în fiecare autor. În același timp, îi mîngîiam fundul – pentru că din poziția în care eram numai la el aveam acces. În loc să arunce mizeria, să se dezbrace dracului odată și s-o punem, s-a încăpățînat să afle de ce scrie prost? A trebuit să înșfac mănunchiul de manuscrise, să desfac frazele în bucățele, să elimin gunoiul adjectivelor și sterilul părerilor personale, apoi să refac înțelesul pierdut.

— De aia, pentru că nu e nimic la vedere. Totul a rămas în capul tău!

Procesez așa ceva cu multă ușurință, iar cînd sînt iritat îmi iese de minune. Daina s-a liput de mine și s-a uitat oarecum fascinată la cuvintele scuturate care-și pierdeau carnea subțire de pe oasele debile, înciudîndu-se cît de obtuz puteam fi cînd îi lichidam tropii prețioși. Lenea ei a dat primul semn de viteză. A bătut u degetele-n hîrtie, explicîndu-mi, pas cu pas, ce a vrut să sugereze. Asta nu mai era treaba mea. Îi mîngîiam sînii, dînd din cap, da, mda, o sărutam pe ceafă păi, nu-i chiar așa, dacă voiai să spui, de ce n-ai zis?, mîna dreaptă răzbătea cu greu prin pulovăr, bluză, fustă. Daina, însă, era departe, în păpurișul stîngaci al povestioarelor ei. Aveam voie să-i fac orice, numai să recunosc de bună voie ceea ce nu puteam cu nici un chip să recunosc de bună voie. Oftînd din rărunchi, mi-am aprins țigara, am luat-o în brațe – era foarte atentă – și (Camil P., fii atent la mine, te rog!) am început să-i povestesc cum e cu literatura. Mai păstram numai o vagă speranță că am fi putut s-o facem, dar s-a fîsîit cînd a ciocănit cineva la ușă. Ne-am privit (era trecut de douăsprezece), am stins lumina și am așteptat. Era celălalt locatar, făcut bine. A bălăbănit prin baie, s-a pișat zdravăn și buf!, în patul lui. În cinci minute a început să sforăie.

Acum eram, cum să spun, complici, dat cu totul aiurea. Mi-am continuat prelegerea în șoaptă. Daina mă întrerupea rar, cu mici citate din prețioșii profesori ai studenției, responsabili de toate gogorițele ce viermuiau prin micile mortăciuni literare. Ca o ciudățenie și mai mare, cînd tăceam mai mult de un minut, horcăitul vîrtos al adormitului din pat întregea complicitatea zi-i, bă, te ascult și eu! La chef nu mai aveam unde coborî, iar de futut nici nu mai putea fi vorba. Cărămida din cap se zvîntase. Am stat așa, bot în bot, pînă am adormit. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc din acea complicitate e mirosul. Miros de transpirație, amestecat cu deodorant, aproape greu, aproape respingător, feminin. Pe întuneric, Daina mirosea omenește. Apoi s-a făcut dimineață.

Ca și cum nu s-ar fi întîmplat mare brînză, am rămas împreună toată dimineața, în aceeași complicitate, fără să reacționăm la ocheadele celuilalt, care-și imagina altceva. Apoi, toată ziua. Ne-am luat rămas bun de la gașcă, ne-am strîns băgăjelul, am făcut autostopul și am șters-o pe munte, la doi pași. Am avut noroc de zăpadă, soare, teleferic, ceai cu rom, cabană, pădure, singurătate. Toate astea funcționau. Așteptam, curios, să văz cînd mă vor pocni stinghereala și plictiseala. Am așteptat pînă la asfințit, în singurul bar curat al orașului, la casa de bilete, am băut la crîșma gării, ne-am ținut de mînuță, ca un prost ce eram. Ne-am sărutat la plecare de mama focului. Nimic. Nici un regret, nici o jenă. Iubeam o fată leneșă, asta-i tot, se întîmplă.

Am revenit după o lună, am poposit în cămăruța ei studențească, închiriată, burdușită de cărți bune și cărți proaste, fără pat, cu salteaua pusă direct pe dușumea. Acum am făcut-o pe bune, cu o imensă, uitată plăcere, am pălăvrăgit, iar ne-am futut, am mers la discotecă, am făcut dragoste, am crăpat în noi, dimineața a fost grozavă, ne-am futut iar. Pentru că de—abia ne obișnuiam unul cu altul, reluam scena întîlnirii pînă la sațietate și, încet, în poveste intrau amănunte uitate sau inventate. Și iar. La sfîrșit de săptămînă eram în tren, dimineața sunam la ușa apartamentului (locuia la comun) și o luam de la început. Apoi alergam toată săptămîna după bani, cîteodată munceam noaptea, dar sîmbăta și duminica eram pe celălalt tărîm. Mirosul ei rămăsese neschimbat, îmi făcea foame. Lentoarea cu care vorbea și se mișca aproape tot timpul s rostogolea repede-repede în mintea mea. Aveam senzația că gîndesc și trăiesc mai repede. Corpul meu se grăbea, ca Ahile, cel iute de picior, s-o prindă din urmă. Amănuntele nu mai au importanță. Suspendat – cum se spune în astfel de cazuri – între familie și amantă, sentimentul că sînt foarte liber mă copleșea. În fiecare dimineață simțeam un gîdilici voios sub țeastă.

ÎSăptămînile acelea s-a petrecut un lucru straniu. În București, dădeam buzna peste toate femeile pe care le ignorasem în ultimii ani. Le vorbeam ca și cum toate ar fi fost Daina și obțineam, de fiecare dată, același rezultat. E ciudat, dar nu aveam nici un regret, nici o remușcare. Prin corpul meu circula o vietate nesătulă, voind să pape tot. Vara aceea am călătorit mult împreună și totul mi-a mers din plin. Daina nu-mi cerea socoteală (știa că sînt însurat), nu zicea nici da, nici ba, cum hotăram eu era OK.

Apoi am lipsit ceva mai mult. Se întîmplă. N-am văzut-o pînă în octombrie. Dar m-am întors, cu aceeași frenezie triumfătoare. Daina era neschimbată, nu m-a întrebat nimic (îi spusesem că mint, cînd mint, că îmi place să mint). Dar mie îmi trecea prin cap să-mi schimb viața. Însă ea nu marșa la nici o întrebare. M-am decis să las asta pe mai tîrziu. Și totuși, trebuie să recunosc, ceva se schimbase. Mirosul acela persistent, catre rezista la apă și săpun, dispăruse. Mirosea acum numai a curat. Era un parfumel bun, e adevărat, dar numai atît.

Corpul meu a reacționat foarte violent. Nasul și limba au început să caute marca fabricii peste tot. Daina eterică dispăruse. Era la fel de leneșă, la fel de inventivă în pat, la fel de tandră, la fel de a mea. Dar corpul nu poate fi păcălit. Simțul volatil cerșea alchimia de peste an. Totul era ca lumea. Numai cînd mi-am băgat botul în sexul ei blond, un tip mustăcios, cu ochi negri și cu nasul drept s-a ițit dintre cîrlionți și mi-a băgat limba-n gură.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s