Omul din zăpadă

Degeaba îi spune lumea Adina Felina, că nu e. Și nici nu poate adormi încolăcită. Deși îi plac focile negre și leopardul de zăpadă, în sinea ei, Adina e o pisicuță de casă nepricepută. Și nu-i place iarna. Spre deosebire copiii care adoră la nebunie săniușul, bulgării, patinajul și bătaia cu zăpadă, ea urăște de cînd se știe sărbătorile de iarnă. S-ar culca – dacă asta ar fi cu putință – odată cu prima ninsoare și s-ar trezi cu primii ghiocei. Orășeancă, Adina nu prea are treabă nici cu ghioceii, nici cu toporașii. Relația ei cu natura e învățată la școală, de aia e atît de ecologică și justă, ca o balanță a dreptății, în tot ce întreprinde.

Viscolul de alaltăieri a luat-o prin surprindere. Spre deosebire de suratele ei simbolice și îmblănite, felinele mapamondului, Adina se teme de viața înconjurătoare. Frica de suferință a făcut-o să rămînă singură – doar știe atîtea și atîtea cazuri de iubiri nefericite. Poate număra pe degetele de la o mînă bărbații cu care s-a culcat, fără să rezulte mare lucru: nici afecțiune, nici orgasm. Și nici măcar o relație, de ochii lumii. Frica de viitor a legat-o de serviciu: e o prăpădită de bibliotecară, drămuindu-și banii. Și nu mai citește nimic, stă ascunsă pe net, îndărătul unui nick-name ridicol: FelinA. Îi blochează pe toți cei care îi fac propuneri. În sfîrșit, ca să mă fac înțeles, e atît de fricoasă, încît își petrece vacanțele în același loc, de douăzeci de ani, de cînd era mică, la Govora, cu maică-sa. Mîine, în autobuz, spre serviciu, va fi înghesuiala de pe lume. Ah, păi, cu gripa asta… Dacă ar putea să se ascundă, să se ascundă, să se ascundă… Un fir de cîntec îi trece prin cap. Nu are unde.

Ar trebui să se culce (o viață sănătoasă implică un somn sănătos), dar faldurile de fulgi, în bătaia becurilor cu sodiu, o amețesc și o neliniștesc. Copiii înălțaseră în fața casei un omuleț de zăpadă, care acum nu mai e decît un morman inform, troienit, din care răzbate un morcov. Privindu-l insistent, pentru că morcovul pare un fanion într-o lume bîntuită, Adina simte un fior de gheață fierbinte. Chiar simte, de aia nu fuge de la fereastră. De sub zăpadă, din mogîldeață, lent, maiestuos, se ridică un bărbat alb ca argintul, gol, strălucitor, scoțînd aburi. Aburii se văd perfect conturați în lumina galbenă, otrăvită. Ochii lui sînt două stele de fosfor, măsurînd lumea. Privirea lui o descoperă, așa ascunsă cum e, după perdea. Felina simte că-și dă duhul. Sughite hîc și respiră greu. Bărbatul gol se întoarce să măsoare tot cartierul, apoi o arată din nou cu degetul. Sexul i s-a ridicat drept în direcția ei. Apoi pornește hotărît drept spre ea, prin zăpada care se evaporă, sfîrîind.

Anunțuri

Un gând despre “Omul din zăpadă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s