Faceți liniște!

Poate numai orologiul ar mai putea să sune noaptea jumătate. Dar orologii nu sînt prin preajmă, nici în cartier și nicăieri altundeva în tîrgul mic. Pendula zace, somptuoasă și inutilă, la intrare. Mecanismul nu a fost întors de ani. În toată casa nu există nici o sursă de zgomot. Nu tu ceas să ticăie, nu tu radio, nici măcar o sonerie. Frigiderul a fost înlocuit cu un răcitor antic, cu gheață, pentru că motoarele din aceste mașinării moderne sînt insuportabile. Telefonul a fost scos din priză de astă vară. Se poate trăi foarte și fără telefon. Nu e nimeni să-l sune, apelurile din trecut îl oripilează și azi: greșeală, greșeală, greșeală… Pentru numele lui Dumnezeu, lumea exterioară înoată în haos. Termopanul e singura invenție deșteaptă din istoria omenirii și din casa căptușită cu plută. În oaza lui nocturnă, pînă și visele tac, mute ca moartea.

Brusc, în liniștea nemișcată a casei sfredelește un greiere. Insistent și inexplicabil, zgîriindu-i auzul cu un ferăstrău tocit. Inexplicabil, spun, pentru că e miezul iernii. Cu perna în cap, fandaxios, Abulius își blestemă zilele. Blestemă noaptea, mai exact. Își ițește capul de forma unei gutui cu pete, trage aer în piept, deschide ochii lăcrămoși. S-a dus. I-au țiuit urechile. Somnul a fost gata să zboare, își aude inima pufăind. Se afundă iar în așternuturi și țîrîitul mic reîncepe. E cît un vîrf de ac. Un ac bont care străbate puful, îi intră în ureche, se lichefiază și picură în creier. Nu-și va regăsi somnul pînă nu va găbji sursa sfredelitoare de insomnie. Încearcă să-și stăpînească enervarea. Mai inexplicabilă decît acest greiere în iarnă e sursa zgomotului minuscul. Se ridică în capul oaselor, patul foșnește, scîrțîie și sunetul se ascunde din nou. Stă așa minute în șir, pîndind. Auzul lui e un animal de pradă, însetat de sînge. Își reține răsuflarea. Da, este. Este ceva, nu cineva. Măcar atît!

Într-o clipă ocupă, strategic, mijlocul casei, puțin adus de spate, dar gata de luptă, cu mîinile pîlnie la urechi. Oricum s-ar poziționa, sunetul pare să-i vină din direcția opusă. Dar e un greiere, aici nu încape îndoială. Insecta face ce face și, din cînd în cînd, tace, prudentă. Abulius deschide sertarul noptierei, ia o lanternă, o înfige-ntre dinți și pornește, sistematic, la vînătoare. Lumina pune toate lucrurile la locul lor, ordonate frumos. Sertărașe, prosoape, izmene, trusa de scule, sticla de lichior și păhăruțele, tablourile, revistele așezate turnuleț și lada de zestre… Vorba vine. Nu e ladă de zestre, că nu e căsătorit, să nu audă de această idioțenie. De parcă s-ar uita cineva la el. În ladă are toate jucăriile copilăriei, reparate și sortate cu dichis. Patentul debil, pila, sfredelul, cuțitașul de tablă, ascuțit pe pietrele de odinioară, curățat, cositorit, uns. Sforicelele cu care lega bărzăunii. Paiele pe care le înfigea, voios, în dosul gîngăniilor. Nu lipsește nici unul. Urmărea insectele condamnate pînă la sfîrșit. Smulgea paiul și îl punea deoparte. Are pînă și caietele și carnetele de note, cu desene abstracte, închipuind același labirint. Are chiar și cioburile în care s-a tăiat de ziua lui, acum patruzeci de ani. Le-a adunat cu o ură neîmpăcată, într-o cutiuță cu etichetă. O să vedeți voi! Nu a pierdut nimic, niciodată. În casa lui Abulius nu e loc pentru neprevăzut. Ei bine, animalul nevăzut nu era prevăzut. Sfîrîitul abia perceptibil vine din pereți (dar asta e imposibil!), din tavan (aiurez!), de pretutindeni sau de sub podea. Nemișcat, analizează toate posibilitățile. Unde te ascunzi, bestie? E oare posibil să existe ecou într-o casă antifonată? Se deplasează lent, pe urmele intrusului. Cînd să-i dea de urmă, îl pierde. După o oră de explorare, înțelege, înfiorat. E de la subsol. Îl podidesc lacrimile. Nu, nu vreau în pivniță. Nu vreau! Și, odată cu gîndul, certitudinea amplifică semnalul sonor. Acolo e. Se aruncă în pat și își pune perna-n cap. N-o să cedeze! E intolerabil. Sunețelul odios perforează toate barierele. Trebuie, oftează Abulius.

Se înarmează cu daltă, clește, ciocan. Le desface din cîrpe. Sînt ca noi, doar el știe cît au muncit, săracele! Nimeni din jur n-ar bănui că pleacă la război sau, poate, la osîndă. Coboară în pivniță, cu lanterna în dinți. Nu aprinde lumina. E inutil. Știe de pe acum unde să caute. Podeaua pivniței e nouă, geluită, dată cu lac. Cu tălpile goale, îi mîngîie luciul rece. Înfige dalta, așteaptînd o explozie în cap. Dar zgomotul lemnos îl liniștește ca prin minune. Animalul din dușumea și-a găsit nașul. Desface tot mai repede, forțează scîndurile care pîrîie și din care ridică un soi de piramidă. Lanterna rupe hălci de lemn din umbră. Greierele a tăcut înfricoșat. Prea tîrziu. Lașule!

Desface atît cît e suficient. Fără să se uite (ai zice că admiră absent și pios cerul de beton al subsolului), atinge cîrpele, danteluța, șorțulețul. Își strecoară, expert, mîna în buzunarul șorțulețului umflat și pipăie. Evrika. E într-adevăr, un greiere, i-a simțit prin pînză piciorușele încordate lîngă corp. Și strînge, fără milă, pînă simte cum țîșnește carnea prin chitină. E drept, a atins și carnea stafidită a fetiței odihnind acolo, în rochița ei de astă vară. Carnea ei fetițească, uscată, aproape una cu oasele. I-a simțit și osul mic al bazinului, ca al unei femei provocatoare, inutile, sub scrobeala de la poalele suflecate ale rochiței. Dacă închide ochii, rochița roz cu albastru se ridică indecent către scobitura invizibilă. Ah, tu, fetiță obraznică! Aici să putrezești!

Dar nu mai are imporanță. Greierele a fost strivit, răul a fost eradicat. Privește grămada de scînduri și se gîndește, fulgerător, că mai bine le-ar da foc decît să le pună la loc. E un gînd de o clipă. Zîmbește. Ce idei tîmpite îi vin la ora asta! Urcă scările, ușor ca o pană. Are tot timpul să le pună la loc mîine, să le rindeluiască în liniște, să le vopsească. Va fi ca la început. Singur cuc și fericit. Acum nu-l mai supără nimic. Casa lui dragă e iar scufundată în liniștea izbăvitoare. În trei ore vin zorile și, pînă atunci, e rost măcar de un pui de somn sănătos.

Anunțuri

3 gânduri despre “Faceți liniște!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s